Covidul e nimic. Demența face ravagii

Când spui unui mustăcios ca e mustăcios, e ok.

Când spui unui blond că e blond, e ok.

Când spui unui chel ca e chel, e ok.

Când spui unui gras ca e gras, e ok.

Când spui unui negru ca e negru, e discriminare!

Altfel, despre reacția deplorabilă a presei românești (inclusiv infoar.ro – greșeala noastră și ne-o asumăm)

și

Cât și a oficialilor români, ce ar mai fi de zis?!

Pun mai jos un text preluat, integral pentru că și noi ne asumăm greșeala cum deja am spus, dar așteptăm ca toată lumea să fie alături de conaționalul nostru până la urmă și să își asume greșelile, nu știu cine a făcut „inventarul”, dar cred că spune multe.

Când revista Charlie Hebdo si-a bătut joc de „Hristosul ” islamicilor, iar mahomedanii au comis atentatul, toată lumea a fost „Je suis Charlie”

Acum, când Colțescu NU a jignit pe nimeni, e pus la colț de toți ratații.

Presa românească, funcționând cu reflexele maimuței, în loc să declanșeze un curent Je suis Colţescu, scrie că arbitrul l-a făcut pe un negru, negru, fără ca măcar să adune că asta nu are nimic ofensator în limba română.

„România – Franța, 13.02.2002. Francezii ne-au făcut „țigani” – nu a fost considerat rasism.

Irina Begu – Caroline Garcia, primul tur al turneului de la Charleston, 2016. „Nu pot să cred că mă bate o țigancă”, declară Caroline Garcia la finalul partidei – nu a fost considerat rasism.

CFR Cluj – Slavia Praga, 20.08.2019. Suporterii echipei adverse scandează „țiganii, țiganii” – meciul continuă, nu e considerat rasism.

Napoli – Steaua București, 2010. Italienii ne spun că suntem „o rasă de rahat, neam de țigani de rahat” – partida se joacă, nu este considerat rasism.

Simona Halep – Sloane Stephens, 10.06.2018. Halep câștigă Roland Garros. „O româncă a câştigat la Roland Garros”, este mesajul care însoțește fotografia, iar personajul care apare în caricatură strigă pe străzi: „Fiare vechi, fiare vechi” – „doar o caricatură”, nu e considerat rasism.

Sebastian Colțescu spune „dă-i cartonaș lu” ăla negru”, fără conotație denotativă. Partida PSG – Bașakșehir se oprește, jucătorii ies de pe teren, toată lumea îl molestează și este acuzat de rasism.

Românii sunt prea mici ca să fie discriminați rasial.

Facebook: Ilie Dumitru

Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 128 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here