Cele 4 temperamente umane

Teoria celor 4 temperamente umane reprezintă o teorie care sugerează că există 4 tipuri fundamentale de personalitate:  sangvin, coleric, melancolic și flegmatic. Cele sangvin și coleric sunt predominant extrovertite, iar melancolic și flegmatic sunt predominant introvertite.

Ce reprezintă un temperament?

Temperamentul unei persoane se formează încă din cei mai tineri ani ai vieții sale și continuă să se dezvolte în timp. Temperamentul rămâne constant și ne ajută să determinăm cum reacționăm în anumite situații, fiind o metodă de recunoaștere a trăsăturilor de personalitate.

1. Sangvin

Acest tip de temperament este cel mai comun, atât la femei, cât și la bărbați. Oamenii cu o personalitate sangvină tind să fie optimiști, iubesc aventura și au un grad de toleranță ridicat. Ceea ce nu tolerează aceștia, însă, este plictiseala, așa că vor căuta varietate și o sursă de divertisment în permanență. Uneori, această trăsătură le poate afecta viața romantică sau alte relații cu cei din jur. Aceștia sunt foarte creativi și pot deveni artiști desăvârșiți.

2. Coleric

Colericii sunt persoane foarte analitice, folosesc des gândirea logică și sunt extrem de direcți cu persoanele din jur, spun tot ceea ce gândesc, fapt care îi face pe aceștia o companie mai puțin plăcută sau neprietenoasă. Acestora nu le plac discuțiile scurte și fără o însemnătate, preferă discuțiile pe teme profunde și interesante și nu doresc să fie înconjurați de oameni superficiali.

3. Melancolic

Persoanele melancolice iubesc tradițiile, petrecerea timpului cu familia și prietenii și nu sunt mari fani aventură, evitând pe cât de mult posibil noutatea și varietatea. Melancolicii sunt foarte sociali și sar întotdeauna în ajutorul celora care au nevoie, contribuind la bunăstarea societății. Aceștia sunt manageri fantastici deoarece sunt preciși și minuțioși, cu o personalitate deosebită.

4. Flegmatic

Cineva care are un temperament flegmatic caută întotdeauna să fie înconjurat de prieteni, să aibă o relație apropiată cu familia și se dovedesc a fi parteneri loiali și părinți iubitori. Aceștia fac eforturi să păstreze legătura cu prieteni vechi, rude îndepărtate și vecini. Flegmaticii tind să evite conflictele și să medieze pe cât posibil acelea care apar pentru a readuce pacea și armonia.

Este posibil ca două persoane cu temperamente diferite să întâmpine dificultăți în relația lor. În timp ce temperamentele nu pot fi schimbate, aceștia pot învăța să se înțeleagă unul pe celălalt și să găsească metode prin care pot să facă față nevoilor celuilalt.

Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

The maximum upload file size: 128 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here