Explicația USR Arad pentru abținere la votul proiectului cu privire la schimbul de terenuri între PMA și CJA

Cităm Siegfried Mureșan – Facebook

„Vă salut cu drag,

Azi aș fi dorit să vă spun că am încheiat anul atât la firmele mele, cât și prin ultima ședință al CLM Arad la care am participat alături de colegii mei din USRPLUS și din celelalte partide politice. Am și făcut o poză faină pe care v-o las mai jos ca amintire. Totuși, o declarație a domnului primar Bibarț, urmată și de declarațiile celorlalți consilieri ai PNL care au fost rostogolite cu spor prin media și pe FB, mi-a umbrit ziua …

No fraților, hai să vă explic ce-i cu gălăgia de azi făcută de PNL pe urma acestei ședințe de CLM, unde una dintre propuneri a iscat nemulțumirea celor cărora am îndrăznit să le cerem unele lămuriri :

Situația mi se pare simplă : CJ are trei petice de teren lângă Hotel Continental pe care le cedează către CLM în schimbul terenului (ce valorează cca. 2.000.000 de euro) situat între autostradă și aeroport. Terenul CLM de lângă aeroport este liber de sarcini,  două terenuri din cele trei ale CJ (ce dorește să le dea în schimb) sunt în litigiu de retrocedare. Conform declarației doamnei Stepănescu, Secretarul general al Primăriei, apelurile au fost respinse definitiv, dar nu au putut să ne trimită dovada acestor sentințe definitive. Din declarațiile primarului am aflat azi că există un (nou) proiect de 27.000.000 euro undeva (pe lângă cel respins la finanțare), dar nici despre acest proiect nu am primit nicio dovadă, doar declarațiile lor că există. Întreb și eu, ca un ageamiu în ale politicii : – Voi ați vota pentru acest schimb de terenuri pe baza unor declarații că aceste hotărâri definitive și acel proiect de 27 milioane de euro există ? În cadrul ședințelor CLM se lucrează pe baza unor hârtii, a unor dovezi clare a situației de fapt și nu pe niște presupuneri. Știind că ORICUM au majoritatea necesară adoptării acestei hotărâri, dar consecvenți în a pune responsabilitatea veridicității celor declarate de oficiali pe umerii acestora, grupul USRPLUS a decis abținere. Toată vâlva teatrală produsă de domnul primar Bibarț a fost o capodoperă a manipulării prin media și prin postări tendențioase pe FB. Ne arată încă odată ce rol mare are modul în care poți să faci o astfel de situație să pară o dovadă a competenței maxime a tuturor în afară de grupul USRPLUS, că vezi minune … grupul acesta pune întrebări, propune amendamente, cere hârtii … etc…lucruri nemaiîntâlnite până acum în ultimii 16 ani …

Ne-au purtat de două ori cu acest proiect de hotărâre, la nicio solicitare de-a noastră nu ne-au furnizat dovada câștigării apelurilor pentru cererile de retrocedare ptr. terenurile oferite de CJ, iar nimeni nu ne-a transmis nici măcar o schiță a proiectului de care face vorbire domnul primar Bibarț. La o miză a votării schimbului unui teren fără sarcini al CLM în valoare de 2.000.000 cu trei parcele mici ale CJ, din care două având pe rol litigii în justiție, voi ați fi votat pentru ?

ȘTIAM că au majoritatea necesară adoptării proiectului de schimb, ȘTIAM că nicio clipă nu era în pericol un eventual proiect de dezvoltare, totodată ȘTIAM că altfel nu putem să silim PNL ca pe viitor să existe toate materialele dacă le cerem ACTE și nu VORBE !

Dacă tu ai un teren liber de sarcini de 2.000.000 de euro și eu vreau să-ți dau în schimb trei terenuri cu mult mai ieftine (nu are importanță chiar așa mare acest aspect, dar există și asta), din care două terenuri cu litigii în instanță , tu ai dormi liniștit ? Mai ales că știi că eu am mare nevoie de acel teren de 2.000.000 de euro dar nu pot să-ți arăt nici proiectul pentru care ți-l cer și nici nu-ți pot arăta sentințele definitive ale proceselor pe rol ?

Ne-am gândit încă din primul moment când am acceptat sarcina de consilieri că vor fi exploatate toate situațiile divergente cu PNL. Acum ce ați dori să facem ? În viitor să le mulțumim că primim câte o apă pe gratis și nu trebuie să spălăm pe jos când plecăm ?

No fraților … asta s-a ”întâmplat” azi în CLM Arad și pentru asta strigă teatral toată suflarea PNL ”ca din gură de șarpe” ! Un fel de strigăt de izbândă în luptă : ”Am câștigat” !

În consecință, ca întotdeauna, adevărul este undeva în spatele unor cuvinte răspândite prea ușor …

Dragi prieteni, vă urez o zi faină !”

Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 128 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here