Aniversarea Asociației Cetatea Voluntarilor – să îi felicităm! Tot respectul nostru!
”Am participat astăzi la aniversarea uneia dintre cele mai active asociații non-guvernamentale arădene, Cetatea Voluntarilor.
O parte a sistemului arădean de sănătate publică a renăscut datorită Anei Maria Popa și echipei sale inimoase. Ana a demonstrat că Aradul poate fi și este un exemplu național de mobilizare și implicare civică, aducând alături de ea nu numai administrația locală, Consiliul Județean, ci și Biserica, mediul de afaceri, mii de arădeni care au contribuit la transformarea spectaculoasă a unor secții de spital și a unor creșe:
- Compartimentul de Radiologie
- Pediatrie 2 aripa stângă
- Terapie Intensivă Neonatală
- Creșa nr. 8 Sînicolau
- Creșa nr 14 ( sediul nou)
Fațada Spitalului de Boli Infecțioase Copii
Felicitări întregii echipe și tuturor arădenilor care au contribuit la aceste proiecte importante! Felicitări dar și curaj, să facă față celor care nu contribuie, dar îi condamnă pe cei care o fac, de pe margine, din umbră, cu pseudonime pe rețelele sociale… Aradul le este recunoscător arădenilor implicați și activi, nu celor care încearcă să îi descurajeze, așa cum se întâmplă și în cazul altor asociații care au venit alături de administrație să muncească pentru comunitate! La mulți ani, Cetatea Voluntarilor, și la multe proiecte bune pe mai departe!
P.S.: În imagine, Pediatria 2, o lucrare de referință națională a Cetății Voluntarilor. Iată ce lucruri frumoase se realizează la Arad, de către arădeni!”
a spus Iustin Cionca pe Facebook