Prins cu marfă contrafăcută de peste 1 milion de lei. Cine este ghinionistul tânăr aproape bișnițar
Sâmbătă noaptea, mai mulți polițiști de frontieră au identificat o persoană care dorea să introducă într-un mod ilegal, marfă de peste 1 milion de lei. Cutiile în care era transportată marfa, conțineau încălțăminte și parfumuri contrafăcute.
Oamenii legii l-au identificat pe făptaș iar acesta este un cetățean turc de 25 de ani. Toată marfa ilegală era ascunsă în cala unui autocar care a transporat-o în România.
În total, s-au descoperit 2.495 de parfumuri și 256 de articole de încălțăminte, care urmau să fie comercializate ilegal în România. De asemenea, siglele apărute pe obiecte nu aparțineau firmelor originale, fiind totul o făcătură.
Cei de la poliția de frontieră urmează să facă cercetări pentru „săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”.
Tânărul cetățean Turc riscă o pedeapsă usturătoare dacă se adeverește că este vinovat în acest caz. Marfa contrafăcută este evaluată la 1.3 milioane de lei, iar toate produsele sunt de calitate slabă. Obiectele găsite în cutii nu aparțin de firmele care sunt inscripționate pe ele.