Mai mulți români au dat o spargere de milioane de euro. Peste 4.000 de telefoane au fost furate în jaf
Patru indivizi de cetățenie română au furat pe 8 decembrie 2019 mai multe telefoane. Furtul a fost comis la un depozit de telefoane mobile chiar din Korneuburg, district situat în Austria.
Valoarea jafului este evaluată la peste un milion de euro. Aproximativ 3.500 de telefoane sunt doar iPhone iar restul sunt telefoane uzuale din depozit. De asemenea, vârstele celor patru ar fi cuprinse între 25 și 55 de ani, conform poliției austriece.
Toți cei patru bărbați sunt închiși la Eisenstadt, nedorind să ofere declarații cu privire la incident. Deși eforturile poliției austriece sunt extrem de mari, aceștia nu își pot da seama nici până în ziua unde ar fi putut duce românii telefoanele.
Bărbatul de 55 de ani este condamnat la patru ani de închisoare pentru faptele pe care le-a comis, iar cel de 28 de ani este condamnat la cinci ani. Aceștia probabil n-ar fi crezut niciodată că vor fi prinși de polițiștii austrieci. Din fericire, cazurile acestora se judecă iar infractorii vor primi pedeapsa cuvenită dacă se dovedește să fie vinovați.
Din păcate, în urma acestor gesturi, România își creează o imagine extrem de urâtă în Europa. Dacă până acum cei din vest ne-ar fi considerat niște ”cerșetori”, astăzi, din cauza indivizilor în cauză, străinii ne-ar putea cataloga și în alte moduri.
UPDATE
# infoar info arad informatii arad