Și-a înregistrat barul ca religie pentru a ține deschis în pandemie – ”M-aș împărtăși cu tequila în fiecare zi” Biserica celor 400 de iepuri

Un tânăr englez în vârstă de 34 de ani, și-a înregistrat barul ca religie, sub denumirea ”Biserica celor 400 de iepuri”. Decizia a venit în urma restricțiilor impuse de guvernul englez, care i-ar fi afectat afacerea.

James Aspell, așteaptă ca din 2 decembrie, în momentul când ar expira carantina națională, să intre în vigoare măsuri pe 3 niveluri. Pentru a înțelege mai bine, masurile pe 3 niveluri ar însemna că doar lăcașurile de cult pot fi frecventate. Totuși problema apare că acestea pot fi frecventate numai de cei care formează o familie sau o bulă.

Totodată, pentru ca James Aspell să primească autorizația din partea autorităților din Anglia, acesta are nevoie ca oamenii să vină în religia acestuia. Cei care vor deveni membrii în congregația lui, vor fi ”iepuri credincioși”.

În cazul unei respingeri din partea autorităților, James a declarat că nu va deschide barul.

Începând de săptămâna viitoare, acesta va aduna cererile de înregistrare pentru cult. Acesta încă este în procesul de gândire pentru cum va practica religia sa. Rețelele de socializare descriu gestul acestuia ca fiind genial. Toată întâmplarea vine din orașul Nottingham.

De asemenea, o persoană ar fi spus că: ”M-as împărtăși cu tequila în fiecare zi”.

UPDATE

# info arad informatii arad infoar

Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

The maximum upload file size: 128 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here