Cadavrele celor morți de COVID transportate cu un TIR pe stadion – este OFICIAL

Este oficial, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, a declarat că ”e cea mai civilizată soluție”, deoarece morga din spital are o capacitate mică.

Transportul se realizează într-o remorcă de TIR, fiind răcită frigorific, iar identificarea cadavrelor se face chiar pe Stadionul CFR. Important de menționat este poziționarea stadionului. Acesta se află la o distanță extrem de mică față de Gara de Nord Timișoara, fiind aproape chiar și de INCUBOXX.

Este de necrezut faptul că rudele celor decedați au ajuns să-și indentifice apropiații dintr-o grămadă de cadavre scoase din TIR. De asemenea, tot Cristian Oancea a declarat: Noi avem o morgă mică, așa că ducem cadavrele acolo, pe cheltuiala spitalului”.

Conform ultimelor date, din 17 Noiembrie, în Timiș sunt confirmate peste 15,000 de cazuri de COVID-19, doar astăzi fiind confirmate 332 de cazuri noi.

Ceea ce se întâmplă nu este o glumă, iar oamenii trebuie să ia cât se poate de serios această situație.

Distribuie!

One thought on “Cadavrele celor morți de COVID transportate cu un TIR pe stadion – este OFICIAL

  • 23 noiembrie 2020 la 18:08
    Permalink

    De ce nu spuneți că se folosesc medicamente experimentale de COVID ale unor companii de cercetare, bolnavii de diabetici gravi nu au medicamente, operații amânate. De ce vor medicii da scoată legea malpraxisului?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 128 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, code, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here